021.410.54.19 / 0745.459.555 info@inatherapy.ro

 Gâtul are o misiune importantă, aceea de a susține capul – o misiune dificilă. De multe ori durerile cervicale și lombare se accentuează odată cu înaintare în vârstă.

Regiunea coloanei vertébrale din zona gâtului este formată din 7 vertebre separate de discuri. In interiorul coloanei se află măduva spinării, din care ies nervii spinali.

O durere cervicală implică o leziune osoasă sau musculară, sau a discurilor intervertebrale, a ligamentelor, dar și o afectare a nervilor sau chiar a măduvei spinării.

Când coloana vertebrală este lezată, rădăcina nervoasă este comprimată, determinând durere,furnicături în brațe sau chiar paralizii, uneori incontinența urinei sau fecalelor.

O compresie a măduvei poate da parestezii (furnicături, amorțeli) sau chiar incontinența urinei sau fecalelor.

Discutăm de o durere în partea posterioară a gâtului și nu de cea din partea anterioară, care este determinată de fracturi sau luxații.

Cauze frecvente și caracteristici ale durerilor cervicale :

INTINDEREA MUSCULARĂ : apare de o parte a coloanei vertebrale, se agravează la mișcare, se ameliorează la repaos. Medicul specialist va face evaluarea medicală.

SPASME MUSCULARE : durere constantă, rigiditate, cauzând dificultăți sau durere când se întoarce capul într-o parte sau alta. Fără simptome neurologice. Necesită evaluare medicală.

ARTROZĂ ( FĂRĂ COMPRESIE PE RĂDĂCINA NERVOASĂ SPINALĂ) : durere constantă care se agravează la mișcare. Adeseori bolnavul prezentă artrită a articulațiilor degetelor, șoldurilor, genunchilor. Necesită evaluare medicală, radiografie cervicală.

SPONDILOZĂ CERVICALĂ ( CU COMPRESIE PE RĂDĂCINA NERVOASĂ SPINALĂ): durere care se extinde deseori pe braț până la mână. De obicei apare doar la gât. Alteori apar și furnicături în brațe. Necesită RMN cervical.

HERNIE DE DISC (de obicei cu compresie pe rădăcina nervoasă spinală) : aceleași simptome ca la spondiloza cervicală. Are indicații pentru RMN.

FIBROMIALGIA : este o afecțiune cronică ce se manifestă prin dureri în mușchi, tendoane, ligamente, întâlnite mai mult la femei în jurul a 35 de ani. Nu se cunoaște précis cauza, dar sunt incriminați factori ca : infecții, traumatisme, stres legat de tulburări hormonale, factori genetici.

Pacientele acuză dureri musculare cronice, spasme musculare, rigiditate, senzație de oboseală.

Sunt indicate: evaluare medicala, kinetoterapie, masaj.

Cauze mai rare, dar mai grave, ale durerilor musculare :

LEZIUNEA STRATULUI INTERN AL ARTEREI VERTEBRALE. Apar simptome neurologice : stare de confuzie, pierderea echilibrului sau a gustului, slăbiciune a brațului și membrului inferior de aceiași parte, dificultăți la înghițire sau la vorbire și/sau vedere. Necesită angiografie cu RMN.

TUMORĂ A COLOANEI VERTEBRALE : durere constantă care se agravează progresiv noaptea, indiferent de poziționare sau mișcare, transpirații nocturne, scădere în grautate. Necesită RMN, uneori biopsie.

INFECȚIE A OSULUI SAU ȚESUTURILOR ÎNVECINATE : durere constantă, agravată progresiv, mai ales în timpul nopții, indiferent de poziție sau mișcare, uneori transpirații nocturne, febră și/sau scădere în greutate. Necesită RMN, culturi din țesutul infectat.

MENINGITĂ : cefalee (durere de cap) intensă, durere cervicală care se agravează la aplecarea capului,( dar nu la rotație), de obicei febră, letargie și/sau stare confuzională. Va necesita puncție lombară cu analiza lichidului cefalo-rahidian.

ANGINĂ PECTORALĂ SAU INFARCT MIOCARDIC : transpirații apărute brusc, uneori recurente, dificultăți de respirație și /sau disconfort toracic, risc de boli cardiace. Necesită electrocardiogramă, măsurarea nivelului markerilor cardiaci, examene imagistice (cateterizare cardiacă)

TORTICOLIS SPASMODIC este o cauză mai rară, dar nu gravă. Este un spasm ritmic care cauzează înclinarea și rotirea capului într-o postură anormală. Poate fi ereditar sau provocat de unele medicamente. Ca tratament se practică infiltrații cu toxină botulinică, sedative,fizioterapie.

De reținut că în general, semnele de gravitate în cazul afecțiunilor cervicale sunt :

  • pierderea sensibilității și forței musculare

  • febra

  • transpirațiile nocturne

  • transpirații brusc instalate

  • dureri de cap

  • stari de confuzie sau de letargie

  • durere toracică

  • dificultăți de respirație

  • durere declanșată sau agravată de efort.

  • dificultate sau durere la înghițire

  • pierderea forței sau sensibilității indică leziune a măduvei spinării, a nervilor sau a mucoasei arterei vertébrale.

  • durerea care iradiază în jos spre brațe este cauzată de obicei de spondiloza cervicală cu compresia rădăcinii nervoase.

  • durerea constantă și intensă care se agravează progresiv, neameliorată de repaos, mai ales dacă trezește pacientul noaptea, însoțită de transpirații , poate indica o infecție sau un cancer.

La orice dificultate sau durere la înghițire bolnavul se va adresa medicului, mai ales dacă nu a cedat la un antiinflamator.

Share This